La 2 noiembrie 2015 s-a  aniversat 125 de ani de la naşterea marelui om de cultură Miron Neagu 

Visul lui Miron Neagu a fost "să facă el nişte cărţi să le vândă tiparite frumos ca nişte flori"

Daca toti editorii ar fi fost ca Miron Neagu, daca ei ar fi avut aceeasi generozitate si intelegere  fata de sensibilitatea creatorilor, Mozart nu ar fi murit la 36 de ani, Shakespeare n-ar fi incetat sa scrie tragedii la 49 de ani si Eminescu n-ar fi fost silit sa cerseasca sinecure de la mai marii zilei" (George Sbarcea)

Pasiunea pentru folclor se va dovedi una constantă , concretizată nu doar în culegerile publicate ci şi în concertele pe care le-a susţinut lunar, în programele de radio ca solist sau împreună cu corurile sighişorene Carmen, Astra şi Doina Târnavelor conduse de iluştrii Ilarion Cocişu şi Laurean Herlea. O consemnare din epocă (Vlaicu Bîrna, în Miron Neagu, interpret al doinelor din Ardeal) îl consideră cel mai bun interpret al doinelor din Ardeal şi deci, un exemplu bun demn de urmat de toţi interpreţii

Cine a fost, de fapt, dl Miron Neagu?

     Fondatorul primei edituri româneşti din Ardeal, s-a născut în comuna Loamneş, lângă Ocna Sibiului, la 2 noiembrie 1889. A urmat cursurile liceale şi ale Facultăţii de Teologie la Sibiu, unde s-a stabilit cu familia sa la 1900.  După absolvirea Facultăţii a îmbrăţişat profesia de dascăl la Făgăraş, iar după hirotonisirea din 1918 a fost preot paroh în satul Retiş, judeţul Sibiu.
     Împreună cu Ion Lazăr, în 1922 a înfiinţat la Făgăraş o tipografie la care însă a renunţat după şaşe ani, mutându-se la Sighişoara, fiind atras de mediul cultural al oraşului. În această „perlă a Transilvaniei” a înfiinţat în anul 1928 o tipografie şi o librărie. Din această perioadă datează una dintre primele cărţi tipărite la Tipografia Miron Neagu, Pe Murăş şi pe Tărnave, doine şi strigături culese de o altă personalitate a culturii sighişorene, Horia Teculescu.
     Pasionat culegător şi interpret de folclor, în anul 1934 tipăreşte la Lugoj culegerea „Doine din Ardeal”, aceasta fiind însoţită de aprecierea sinceră şi admirativă a marelui compozitor George Enescu, care l-a ascultat concertând în 1925 la Făgăraş şi în 1931 la Sighişoara. Cartea a fost prefaţată de ilustrul Horia Teculescu.
     Pasiunea pentru folclor se va dovedi una constantă , concretizată nu doar în culegerile publicate ci şi în concertele pe care le-a susţinut lunar, în programele de radio ca solist sau împreună cu corurile sighişorene Carmen, Astra şi Doina Târnavelor conduse de iluştrii Ilarion Cocişu şi Laurean Herlea. O consemnare din epocă (Vlaicu Bîrna, în Miron Neagu, interpret al doinelor din Ardeal) îl consideră cel mai bun interpret al doinelor din Ardeal şi deci, un exemplu bun demn de urmat de toţi interpreţii, îndeosebi pentru autenticitatea prezentării folclorului.
     Pasiunile sale nu au fost doar slova frumos tipărită, ori culegerea si interpretarea folclorului transilvănean. Miron Neagu s-a dedicat trup şi suflet vieţii culturale sighişorene, devenind membru activ al echipei de teatru a oraşului. Stau mărturie fotografiile şi afişele vremii, dar şi oameni care sunt încă în viaţă, care ne dezvăluie şi un  Miron Neagu urcând pe scena sighişoreană (de exemplu în Patima roşie, alături de Leon Lotoţchi, în 1947)
     Între anii 1935-1936 a ridicat un edificiu în centrul oraşului Sighişoara (acum, casa de pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 25) unde deschide librărie, tipografie şi legătorie. Aceasta a fost prima şi cea mai importantă tipografie românească din Transilvania. A dotat tipografia cu tehnologie de ultimă oră, importată din Germania. Tehnologia modernă dădea posibilitatea realizării unei grafici, deosebite, care nu se putea executa nici în Bucureşti, la acea vreme. Astfel, dorința lui Miron Neagu de a tipări în serie lucrările din literatura românească a vremii, devenea realitate.
     În 1936 Miron Neagu deschide şi la Mediaş prima librărie românească.
     I se împlineşte astfel visul „să facă el cărţi, să le vândă tipărite frumos ca nişte flori” , în cât mai multe locuri, mai ales că îl avea alături pe poetul braşovean Emil Giurgiuca, care s-a mutat la Sighişoara fiindu-i consilier-editor la Editura Miron Neagu.
     Apariţia editurii Miron Neagu a fost anuntaţă de ziarul „Curentul” din 6 februarie 1938. Până în 1943, când îşi suspendă temporar  activitatea din pricina războiului, editura a tipărit peste 20 de titluri. Vă reamintesc câteva dintre acestea:
„Monografia judeţului Târnava Mare”, Cântece de pierzanie” şi „Cântece noi” de Mihai Beniuc, „Destine” de Lucia Demetrius, „Papucii lui Mahmud” de Gala Galaction, „Memorii din timpul neutralităţii” şi „Am plecat din sat”de Ion Vlasiu, „Credinţe ucise” de Ion Steriocol, „Cartea anilor tineri” de Grigore Popa,  „Poezii” de Teodor Mureşanu, „Brume” de Vlaicu Bîrna, „Poeme” de Ştefan Popescu, „Oameni şi cărţi” de Octav Suluţiu, „Maree” de Vladimir Vecerdea, „Legea munţilor” de Dan Botta, „Comedia fantasmelor” de Alexandru Ceuşanu, „Manifestul Revoluţiei Naţionale” de Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Ghe.Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţa,  Pentru neam şi pentru lege” de Episcop Iustinian Teculescu (s-a reeditat în 2006),ș.a.
Una dintre ultimele cărţi publicate la editura Miron Neagu, este cea a lui Olimpiu Boitoş, Întâiele călătorii în apus ale lui George Bariţiu, 1947.
     A urmat o perioadă cenuşie în viaţa lui Miron Neagu ca şi a multor români. Comunismul a adus naţionalizarea, confiscarea abuzivă a proprietaţilor şi a bunurilor agonisite de-o viaţă, a produs multe tragedii. Miron Neagu şi-a trait-o cu demnitate, chiar dacă a fost nevoit să se mute într-o altă lociuinţă pe str. M. Eminescu, chiar dacă a muncit din greu, mai bine de şase ani, muncă necalificată. Anul 1958 îl surprinde cu o pensie mică, fiind nevoit să facă apel la ”tovarăşii” de atunci. Din colecţia personala a lui Emil Giurgiuca, pusă la dispoziţie de fiul acestuia, câteva documente dovedesc perioada grea prin care a trecut.
     Pasiunea sa nestăvilită pentru folclor şi talentul său de interpret nu i-au putut fi răpite de regimul comunist. La 82 de ani, în 1971, încă a mai făcut înregistrări la Studioul de Radiodifuziune, Târgu-Mureş.
     Pentru sprijinul său necondiţionat acordat oamenilor de litere a fost considerat de Mihai Beniuc „un perfect Mecena”. Multe personalitaţi din domeniul culturii (unii au fost deja menţionaţi) s-au intersectat cu Editura Miron Neagu, ori cu Omul Miron Neagu, vorbind elogios la adresa acestuia.
     Miron Neagu s-a stins din viaţă la 84 de ani, dar vitalitatea sa, frumuseţea incontestabilă a sufletului şi a spiritului Domniei-Sale vor dăinui în cultura românească.
     Efortul lui de-a lungul anilor e revelator. El „vorbeşte” despre miracolul vieţii, despre frumuseţea literaturii, iar munca lui va fi mereu răsplătită de cei care nu l-au uitat deoarece a reuşit cu succes să reactualizeze limbajul literar şi deopotrivă cel muzical.
 
     Vom încheia citându-l pe  George Sbărcea, care a spus, cum nu se poate mai frumos:
     Dacă toţi editorii ar fi fost ca Miron Neagu ”Mozart nu ar fi murit la 36 de ani, Shakespeare nu ar fi încetat să scrie tragedii la 49 de ani şi Eminescu nu ar fi fost nevoit să ceară sinecure de la mai marii zilei”.